Aveam 12 ani și mă rugam la Dumnezeu să nu mă vadă nimeni din clasă lângă tata, în remorca plină cu roșii Era o dimineață de iulie în care asfaltul mirosea a ars încă de la nouă. Stăteam pe marginea remorcii, cu picioarele atârnând peste roată, și țineam în poală cântarul vechi al lui tata, ăla cu talerul ruginit pe la colțuri. Tractorul hârâia încet prin cartierul Dacia, din Piatra Neamț, iar tata, Costel, ținea la gură megafonul lui vechi și striga cu o voce pe care o auzea tot blocul. … Voir plus

tata.

Bogdan a rămas cu semințe în pumn. A dat din cap, deja nu mai râdea nimeni. Băieții din gașcă s-au tras cu un pas în spate, cum se trag copiii când simt că gluma le-a scăpat din mână.

Tata sa intors la remorca, sa uitat un pic prin lădiță, a ales cea mai coaptă roșie, aia mare, roșie de tot, cu pielea crăpată puțin la codiță de câtă apă avea în ea. A scos briceagul din buzunar, ăla cu mânerul de lemn tocit, la deschis și a tăiat roșia