roșii, a zis. De casă.
Am luat punga, am ales roșiile alea grele, le-am pus pe cântarul ruginit, i-am dat restul. Mâinile nu-mi mai tremurau. Bogdan a luat punga, dar n-a plecat imediat. A mai stat o secundă, s-a foit, și mi-a zis încet, atât de încet că era doar pentru mine:
— Andrei… scuze.
Atât. Un singur cuvânt. Dar știu că i-a fost mai greu să-l scoată pe ăla decât mi-a fost mie tot anul să tac. A plecat cu punga la piept, spre blocul lui. La școală, în toamnă,
