erau fixați pe ai mei. “Asta e întrebarea,” a spus el.
Ceva în mine s-a mișcat. Partea mică și încăpățânată din mine, cea care supraviețuise celor douăsprezece respingeri, s-a îndreptat.
“Isaiah,” am spus, “nu te consider un brut.”
Fața i s-a încordat, de parcă încerca să nu mă creadă.
“Cred că ești o persoană forțată într-o situație imposibilă,” am continuat, “la fel ca mine.”
Ochii i s-au luminat brusc și s-a uitat repede în altă parte, rușinat de lacrimi.
“Mulțumesc, doamnă,” a murmurat el.
“Spune-mi Clara,” am spus, pentru că
