aveam nevoie ca lumea să se schimbe măcar un milimetru. “Când suntem singuri.”
A dat din cap, îngrozit. “N-ar trebui.”
“Nimic din toate astea nu este corect,” am spus cu o voce tăioasă. “Dacă trebuie să facem ceea ce cere tatăl meu, nu voi permite să devină minciuni și titluri care să te umilească.”
Maxilarul i s-a mișcat. Apoi, încet, a dat din cap. “Clara,” a spus el, iar numele meu a sunat diferit în gura lui: dulce, ferm, adevărat.
“Și ar trebui să știi,” a adăugat ea, iar curajul
