fi putut stinge definitiv o viață. La ora a zecea de operație, când spatele părea că se prăbușește sub greutatea halatului steril, iar ochii ne lăcrimau de la efortul concentrării prin lupe, monitoarele au început să scoată sunetul acela strident pe care orice chirurg îl urăște: tensiunea scădea dramatic. În acea clipă, nimeni nu a respirat. S-a lăsat o tăcere grea, întreruptă doar de comenzile scurte și ferme pentru anestezist.
Când ești acolo, îmbrăcat în verde, cu picioarele amorțite și mintea conectată la un singur ritm cardiac, realizezi că medicina
