Aveam 12 ani și mă rugam la Dumnezeu să nu mă vadă nimeni din clasă lângă tata, în remorca plină cu roșii Era o dimineață de iulie în care asfaltul mirosea a ars încă de la nouă. Stăteam pe marginea remorcii, cu picioarele atârnând peste roată, și țineam în poală cântarul vechi al lui tata, ăla cu talerul ruginit pe la colțuri. Tractorul hârâia încet prin cartierul Dacia, din Piatra Neamț, iar tata, Costel, ținea la gură megafonul lui vechi și striga cu o voce pe care o auzea tot blocul. … Voir plus

fost mai greu să-l scoată pe ăla decât mi-a fost mie tot anul să tac. A plecat cu punga la piept, spre blocul lui. La școală, în toamnă, nu m-a mai făcut niciodată în niciun fel. Ba, într-o zi, când un altul a încercat să râdă că vând legume, Bogdan a fost primul care a zis „las-o baltă”. Nu ne-am făcut prieteni la cataramă, dar ceva se așezase între noi în dimineața aia, lângă remorcă.

Seara am ajuns acasă cu remorca goală și cu buzunarul lui tata plin de mărunțiș