mic în palmă și cu vorbele lui, care nu sunau a lecție, sunau doar a adevăr.
A doua zi de dimineață m-am urcat singur pe remorcă, fără să mai fie nevoie să mă roage nimeni. Și când tata a strigat în megafon „roșii de casăăă”, am strigat și eu, tare, cu capul sus. Nu mi-a mai ars niciun obraz.
Au trecut 26 de ani de atunci. Tata s-a dus, l-am condus pe ultimul drum cu remorca aia veche trasă în curte, ruginită de tot. Am acum copiii mei, o casă