Aveam 12 ani și mă rugăm la Dumnezeu să nu mă vadă nimeni din clasă lângă tata, în remorcă plină cu roșii Era o dimineață de iulie în care asfaltul mirosea a ars încă de la nouă. Stăteam pe marginea remorcii, cu picioarele atârnând peste roată, și țineam în poală cântarul vechi al lui tată, ăla cu talerul ruginit pe la colțuri. Tractorul hârâia încet prin cartierul Dacia, din Piatra Neamț, iar tata, Costel, ținea la gura megafonul lui vechi și striga cu o voce pe care o auzea tot blocul. … Vezi plus

nu știam să-l numesc. Mi se pare că era mândrie. Prima mândrie adevărată din viața mea.

N-am apucat să mă bucur bine de ea, că la vreo două scări mai încolo am auzit pași alergând în urma noastră. Era Bogdan. Venea cu o bancnotă mototolită în pumn. Gâfâia. Tata a oprit. Bogdan sa apropiat de remorcă, a rămas o clipă cu ochii în pământ, apoi a ridicat privirea spre mine. Nu spre tata. Spre a mea.

— Ma trimis mama… după un kil de roșii, a zis. De casă.

Am luat