Aveam 12 ani și mă rugăm la Dumnezeu să nu mă vadă nimeni din clasă lângă tata, în remorcă plină cu roșii Era o dimineață de iulie în care asfaltul mirosea a ars încă de la nouă. Stăteam pe marginea remorcii, cu picioarele atârnând peste roată, și țineam în poală cântarul vechi al lui tată, ăla cu talerul ruginit pe la colțuri. Tractorul hârâia încet prin cartierul Dacia, din Piatra Neamț, iar tata, Costel, ținea la gura megafonul lui vechi și striga cu o voce pe care o auzea tot blocul. … Vezi plus

să-i numeri în plină stradă, cu capul sus, uitându-te pe oricine în ochi. Ăsta e singurul fel de bani care nu-ți arde mâna. Restul, oricâți ar fi, ard.

Na mai adăugat nimic. Sa ridicat, a spălat cuțitul la chiuvetă și sa dus să pună tractorul la loc în curte. Eu am rămas cu teancul acela mic în palmă și cu vorbele lui, care nu sunau a lecție, sunau doar a adevăr.

A doua zi de dimineață m-am urcat singur pe remorcă, fără să mai fie nevoie să mă roage nimeni.