Aveam 12 ani și mă rugăm la Dumnezeu să nu mă vadă nimeni din clasă lângă tata, în remorcă plină cu roșii Era o dimineață de iulie în care asfaltul mirosea a ars încă de la nouă. Stăteam pe marginea remorcii, cu picioarele atârnând peste roată, și țineam în poală cântarul vechi al lui tată, ăla cu talerul ruginit pe la colțuri. Tractorul hârâia încet prin cartierul Dacia, din Piatra Neamț, iar tata, Costel, ținea la gura megafonul lui vechi și striga cu o voce pe care o auzea tot blocul. … Vezi plus

Și când tata a strigat în megafon „roșii de casăă”, am strigat și eu, tare, cu capul sus. Nu mi-a mai ars niciun obraz.

Au trecut 26 de ani de atunci. Tata sa dus, l-am condus pe ultimul drum cu remorca aia veche trasa in curte, ruginita de tot. Am acum copiii mei, o casă a mea, o muncă a mea. Iar când vreunul dintre ei se rușinează de ceva ce n-ar trebui — de hainele mai vechi, de mașina mai bătrână, de fapt că tata lor muncește cu mâinile — mă