Aveam 12 ani și mă rugam la Dumnezeu să nu mă vadă nimeni din clasă lângă tata, în remorca plină cu roșii Era o dimineață de iulie în care asfaltul mirosea a ars încă de la nouă. Stăteam pe marginea remorcii, cu picioarele atârnând peste roată, și țineam în poală cântarul vechi al lui tata, ăla cu talerul ruginit pe la colțuri. Tractorul hârâia încet prin cartierul Dacia, din Piatra Neamț, iar tata, Costel, ținea la gură megafonul lui vechi și striga cu o voce pe care o auzea tot blocul. … Voir plus

de școală. Fața lui se schimbase. Nu mai era gura-spartă din clasă, cu adidașii de reclamă. Era un copil de 12 ani care rămăsese cu o jumătate de roșie mușcată în mână și cu obrajii roșii, mai roșii decât ai mei. Se uita în pământ. Gașca din spatele lui tăcea. Nimeni nu mai fluiera. Râsul se stinsese de tot, ca și cum cineva ar fi apăsat un buton.

Reflecții asupra muncii

Tata a pornit motorul și am plecat mai departe pe stradă. Eu nu mai simțeam rușine, simțeam altceva, ceva