Aveam 12 ani și mă rugam la Dumnezeu să nu mă vadă nimeni din clasă lângă tata, în remorca plină cu roșii Era o dimineață de iulie în care asfaltul mirosea a ars încă de la nouă. Stăteam pe marginea remorcii, cu picioarele atârnând peste roată, și țineam în poală cântarul vechi al lui tata, ăla cu talerul ruginit pe la colțuri. Tractorul hârâia încet prin cartierul Dacia, din Piatra Neamț, iar tata, Costel, ținea la gură megafonul lui vechi și striga cu o voce pe care o auzea tot blocul. … Voir plus

oldalra, vagy kattints a Megnyitás gombra (>), és ne felejtsd el MEGOSZTANI a Facebook-ismerőseiddel.— Roșii de casăăă! Ardei grași, cartofi noi, roșii de grădină!

Eu mă făceam tot mai mic. Când îmi venea rândul să strig și eu, ca să-l ajut, îmi ardeau obrajii ca și cum aș fi băgat capul în cuptor. Scoteam un „roșii de casă” pe jumătate înghițit, cu ochii în pământ, și mă rugam în gând să se termine mai repede strada.

Mirosul verii

Mirosul roșiilor calde umplea tot aerul. Stăteau grămadă în lădițe de lemn,