toată noaptea, deschizând sertare și vorbind în șoaptă la telefon.
Când am ieșit din casă, mașina lui Ilinca nu era în față. Nu răspunsese la apeluri, dar îmi trimisese un mesaj scurt.
„Sunt în siguranță. Nu mă întorc până nu-mi spuneți adevărul.”
În cafenea mirosea a pâine prăjită și lână udă. Afară, zăpada murdară se strânsese la marginea trotuarului, iar oamenii intrau grăbiți, scuturându-și umbrelele. Luca stătea la o masă din spate. Când s-a ridicat, mi s-au tăiat picioarele.
O întâlnire emoționantă
Nu era doar asemănarea din fotografie. Își înclina