putere. Când le-a deschis din nou, erau umede.
“Te-am iubit încă de la prima noastră conversație adevărată,” a spus el, vocea i s-a frânt de emoție. “Când m-ai întrebat despre Shakespeare și m-ai ascultat. Când mi-ai vorbit ca unui om. Te iubesc în fiecare zi de atunci.”
“Atunci spune-o,” am șoptit.
A expirat ultima suflare ca un om care se aruncă de pe o stâncă. “Te iubesc.”
Primul nostru sărut a fost în bibliotecă, înconjurați de cărți care ne puteau condamna, și totuși m-am simțit mai degrabă martor decât judecător.
