răgușită. “Să ne separăm. Prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic. Să găsesc un acord pentru tine.”
“Te rog,” am șoptit, iar mândria mea s-a crăpat ca gheața subțire. “Nu face asta.”
Ochii tatălui meu străluceau, iar priveliștea m-a șocat mai mult decât amenințarea. “Dar nu o voi face,” a spus el cu o voce tremurândă. “Pentru că te-am urmărit în ultimele luni. Te-am văzut zâmbind mai des decât în ultimii paisprezece ani. Te-am văzut revenind la a fi… eu însumi.”
Și-a înghițit saliva. “Nu înțeleg. Asta contrazice tot ce am
