Aveam 12 ani și mă rugam la Dumnezeu să nu mă vadă nimeni din clasă lângă tata, în remorca plină cu roșii Era o dimineață de iulie în care asfaltul mirosea a ars încă de la nouă. Stăteam pe marginea remorcii, cu picioarele atârnând peste roată, și țineam în poală cântarul vechi al lui tata, ăla cu talerul ruginit pe la colțuri. Tractorul hârâia încet prin cartierul Dacia, din Piatra Neamț, iar tata, Costel, ținea la gură megafonul lui vechi și striga cu o voce pe care o auzea tot blocul. … Voir plus

cineva ar fi apăsat un buton.

Reflecții asupra muncii

Tata a pornit motorul și am plecat mai departe pe stradă. Eu nu mai simțeam rușine, simțeam altceva, ceva cald și greu în piept, pe care atunci nu știam să-l numesc. Mi se pare că era mândrie. Prima mândrie adevărată din viața mea.

N-am apucat să mă bucur bine de ea, că la vreo două scări mai încolo am auzit pași alergând în urma noastră. Era Bogdan. Venea cu o bancnotă mototolită în pumn. Gâfâia. Tata a oprit. Bogdan s-a apropiat