Aveam 12 ani și mă rugăm la Dumnezeu să nu mă vadă nimeni din clasă lângă tata, în remorcă plină cu roșii Era o dimineață de iulie în care asfaltul mirosea a ars încă de la nouă. Stăteam pe marginea remorcii, cu picioarele atârnând peste roată, și țineam în poală cântarul vechi al lui tată, ăla cu talerul ruginit pe la colțuri. Tractorul hârâia încet prin cartierul Dacia, din Piatra Neamț, iar tata, Costel, ținea la gura megafonul lui vechi și striga cu o voce pe care o auzea tot blocul. … Vezi plus

vara.

În dimineața aia, tractorul a cotit exact pe strada lui. Am simțit cum mi se face rău. I-am șoptit lui tata, aproape rugându-mă:

— Tată, hai să sărim strada asta. Te rog.

Tata sa uitat la mine in oglinda mica a tractorului, mirat.

— De ce, mă? Aici stau oameni de treabă, cumpără bine.

— Așa… hai să mergem mai departe.

Na înțeles. De unde să înțeleagă? Pentru el remorca aia nu era o rușine. Era pâinea noastră. A oprit fix în fața blocului cu patru etaje, a dus megafonul la gura